Добавить новость
World News


Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Kremlinul duce propaganda în grădinițe: program nou, de la 1 septembrie

Timpul 

În grădinițele din întreaga Rusie va fi introdus, începând cu 1 septembrie, un program asemănător lecțiilor de propagandă din școli, denumit „Discuții despre lucruri importante” – „Jocuri bune”, a anunțat Olga Koludarova, adjunct al ministrului Educației din Federația Rusă.

Activitățile vor fi axate pe „valorile spirituale și morale”, potrivit lui Koludarova. Decizia de a extinde lecțiile de tip propagandistic în grădinițe, încă din toamna anului 2024, a fost luată de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, care a subliniat că „valorile fundamentale” ale statului trebuie insuflate copiilor încă de la vârsta preșcolară.

În 2025, programul „Jocurile bune” a fost implementat în grădinițele din 25 de regiuni, ca parte a unui proiect-pilot, a declarat Alexander Tsvetkov, director al Institutului pentru Studiul Copilăriei, Familiei și Educației, subordonat Ministerului Educației. El a explicat că noul format include jocuri, discuții, sarcini creative și citirea de cărți, oferind posibilitatea „de a vorbi cu copiii despre lucruri importante într-o formă simplă și interesantă”. Printre temele abordate în cadrul activităților se numără „Popoarele Rusiei”, „Grădinița mea preferată”, „Siguranța sezonieră: toamna”, „Agricultura”, „Bunicii” și „Un colț al Rusiei – țara natală”.

Ghiduri metodice pentru educatori

Ministerul Educației a elaborat, în cadrul proiectului, ghiduri metodice pentru educatori. De exemplu, la tema „Popoarele Rusiei”, copiii de 3-5 ani trebuie să spună: „Pentru a ne apăra patria, suntem gata să ne unim”, iar cei de 5-7 ani trebuie să adauge: „La fel cum, cu mulți ani în urmă, Minin și Pozharsky au adunat miliția populară și împreună au eliberat Moscova de inamici”. Pentru tema „Un colț al Rusiei – țara natală”, elevii trebuie să ghicească o ghicitoare: „Nu voi pleca nicăieri, voi munci și voi trăi aici” (răspuns: patria). Programul „Jocuri bune” include, de asemenea, recomandări pentru părinți privind activitățile acasă: ce jocuri să desfășoare cu copilul, ce să discute, ce desene animate să vizioneze și ce cărți să citească.

În școli a fost introdus programul „Discuțiile despre lucruri importante”, cu caracter propagandistic, ca urmare a invaziei armatei ruse în Ucraina. Lecțiile se desfășoară în fiecare luni și abordează subiecte precum războiul din Ucraina, anexarea Crimeii, rolul Rusiei în lume și „aliații” săi, importanța plății impozitelor și a activității autorităților.

Pe vremea lui Stalin, în întreaga URSS existau, de asemenea, ore obligatorii de propagandă politică în grădinițe.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media










Топ новостей на этот час

Rss.plus