Добавить новость
World News


Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Premierul Modi, vizită istorică la Kiev

Timpul 

Premierul Indiei, Narendra Modi, a declarat miercuri că va “împărtăşi perspective” cu privire la soluţionarea paşnică a conflictului dintre Ucraina şi Rusia în timpul vizitei sale la Kiev din această săptămână, informează Reuters, conform AGERPRES.

Premierul Modi a plecat în Polonia miercuri, unde se va întâlni cu premierul Donald Tusk, urmând să ajungă la Kiev vineri, în prima vizită în Ucraina a unui prim-ministru indian de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, în urmă cu 30 de ani.

Vizita premierului indian la Kiev vine la câteva săptămâni după o deplasare a sa la Moscova, în timpul căreia i-a reproşat preşedintelui rus Vladimir Putin războiul care a început odată cu invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.
Premierul Narendra Modi s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja summitului G7, care a fost găzduit de Italia luna trecută.

“Ca prieten şi partener, sperăm într-o revenire rapidă a păcii şi stabilităţii în regiune”, a declarat premierul Modi înaintea plecării din New Delhi.

India a cerut în repetate rânduri Ucrainei şi Rusiei să recurgă la dialog şi diplomaţie pentru a-şi rezolva diferendele.

Vizita de două zile a premierului Indiei în Rusia de luna trecută a coincis cu un atac mortal asupra unui spital de copii din Kiev, în urma căruia i-a spus preşedintelui Putin că moartea copiilor nevinovaţi este dureroasă şi înspăimântătoare şi a cerut soluţionarea conflictului.

Liderii ucraineni au cerut Indiei să ajute la reconstruirea economiei ţării sfâşiate de război.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media










Топ новостей на этот час

Rss.plus