Prin blocarea unei singure proteine oameni de ştiinţă susţin că au reuşit să extindă speranţa medie de viaţă la şoareci cu aproximativ 25%, reuşită care ridică întrebarea dacă un astfel de procedeu ar avea efecte similare şi în cazul oamenilor, iar până în prezent există indicii promiţătoare că aşa s-ar putea să fie, conform unui studiu publicat miercuri în Nature, transmite vineri Live Science.
Într-un nou studiu, oameni de ştiinţă au injectat şoareci între două vârste cu un anticorp care blochează acţiunea proteinei interleukin-11, care produce inflamaţie în organism şi care este legată de procesul de îmbătrânire în celulele umane. La începutul experimentului, aceşti şoareci aveau vârsta de aproximativ 17 luni – echivalentul a 55 de ani în cazul oamenilor. Şoarecii au primit injecţii la fiecare trei săptămâni, până la moartea lor, în timp ce un grup martor de şoareci nu a primit injecţiile. Şoarecii trataţi pentru blocarea acestei proteine au trăit cu aproximativ 25% mai mult decât cei din grupul martor, conform oamenilor de ştiinţă care au participat la experiment. Şoarecii care au primit injecţiile au avut şi o stare mai bună a sănătăţii pe măsură ce îmbătrâneau. Spre exemplu, aceştia erau mai supli şi mai puternici decât şoarecii netrataţi şi aveau funcţii hepatice mai bune şi un metabolism mai robust. În plus, doar 16% dintre şoarecii trataţi s-au îmbolnăvit de cancer, prin comparaţie cu 61% dintre rozătoarele care nu au primit injecţiile cu anticorpi.
Aceste rezultate sugerează că ţintirea proteinei IL-11 poate reprezenta o abordare promiţătoare pentru a combate efectele negative asupra sănătăţii pe care le are îmbătrânirea, conform echipei care a realizat studiul. Un jucător nou Aceste rezultate sunt “foarte impresionante”, susţine Joao Pedro de Magalhaes, profesor de biogerontologie moleculară la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), care nu a participat la studiu. “Dacă rolul sistemului imunitar în îmbătrânire şi potenţiala ţintă pentru încetinirea îmbătrânirii sunt bine stabilite, IL-11 este un jucător nou şi important pentru a înţelege impactul sistemului imunitar şi al inflamaţiei asupra îmbătrânirii”, a mai susţinut Magalhaes pentru Live Science.
În pofida rezultatelor încurajatoare, obţinute pe şoareci, este nevoie de mai multe studii pentru a determina dacă acest tip de intervenţie ar putea avea efecte pozitive şi asupra oamenilor. Oamenii de ştiinţă trebuie să determine mecanismul prin care blocarea acţiunii proteinei IL-11 duce la creşterea speranţei de viaţă pe şoareci. Cercetătorii care au realizat acest studiu speră să ajungă cu el în faza de teste clinice pe subiecţi umani, conform lui Anissa Widjaja, coordonatoarea cercetării, profesor asistent la Şcoala Medicală Duke-NUS din Singapore. Tratamente în stadiu de testare Unele tratamente care vizează IL-11 se află deja în stadiul de testare; acestea sunt testate pentru boli legate de vârstă, aşa cum este fibroza pulmonară. Studii anterioare au arătat că IL-11 poate induce fibroză şi în consecinţă se crede că prin blocarea acestei proteine boala poate fi prevenită. Alţi oameni de ştiinţă îndeamnă însă la prudenţă, avertizând că inflamaţia este o componentă “importantă şi necesară” a sistemului imunitar. Jason Kim, profesor de medicină moleculară la Şcoala de Medicină a Universităţii din Massachusetts, care nu a participat la acest studiu, a avertizat că blocarea proteinei IL-11 printr-un medicament poate avea efecte secundare puternice, care să depăşească efectele pozitive asupra îmbătrânirii. Spre exemplu, tratamentele împotriva IL-11 i-ar putea face pe oameni mai vulnerabili în faţa altor boli şi infecţii. Acest potenţial efect secundar nu este uşor de observat pe şoarecii de laborator, care sunt ţinuţi în medii controlate, în care nu circulă agenţi patogeni.