Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP Moldova) mizează pe un cadru de colaborare cu Guvernul pe tema autostrăzii Chișinău-Ungheni. Într-o conferință de presă la IPN, Iurie Calestru, director de programe IDEP Moldova, a precizat că includerea autostrăzii în proiectul „Moldova drumuri IV” și semnarea contractului de împrumut în valoare de 150 de milioane de euro cu BEI pentru realizarea proiectului nu înseamnă că Moldova mâine va avea autostradă, dar peste o anumită perioadă acest lucru se va întâmpla. De aceea, este importantă coalizarea eforturilor.