Pe parcursul anului trecut, Curtea de Conturi a efectuat 32 de misiuni de audit asupra celor mai importante domenii social-economice în 433 de entități publice, care s-au finalizat cu aprobarea a 36 de rapoarte de audit. Altfel, au fost auditate autoritățile publice centrale și instituțiile din subordine, autoritățile publice locale, întreprinderile de stat și municipale, societățile pe acțiuni. Curtea de Conturi a formulat peste 1450 de recomandări instituțiilor auditate, gradul de implementare a acestora fiind de 51%. Raportul de activitate pentru anul 2017 a fost prezentat marți, 15 mai, la ședința Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, scrie IPN.