Aflat la Bruxelles, ultima etapă a turneului său diplomatic, ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif, a declarat că discuţiile cu ţările europene în vederea salvării acordului privitor la programul nuclear iranian în pofida retragerii Statelor Unite, sunt pe drumul cel bun. După întrevederea cu coordonatoarea politicii externe europene Federica Mogherini, Zarif se întîlnește în cursul serii cu omologii din Franța, Germania și Marea Britanie. Primele două etape ale turneului au fost China și Rusia. Până acum, toate țările semnatare ale acordului nuclear cu Iranul din 2015 s-au declarat dispuse să îl respecte în continuare, în pofida retragerii unilateral a Statelor Untie care atrage cu sine și reimpunerea sancțiunilor americane împotriva Teheranului. Acordul din 2015 prevede ca Iranul să-și reducă programul nuclear în schimbul ridicării treptate a sancțiunilor internaționale, În contextul actual, firme europene, care au reluat afacerile cu Iranul după 2015, riscă să fie sancționate de Statele Unite.