Mihai Tudose și-a anunțat luni seară demisia în urma ședinței Comitetului Executiv Național al PSD în urma căreia a pierdut sprijinul partidului. Liviu Dragnea și-a impus punctul de vedere cu o majoritate zdrobitoare. Este al doilea șef al Executivului care rămâne fără sprijin, după exact șapte luni - Sorin Grindeanu fiind demis prin moțiune de cenzură în iunie 2017. Astăzi se va stabili cine va fi noul premier. Urmează o nouă ședință a CExN PSD, însă un rol important îl are președintele Klaus Iohannis, prin numirea unui premier interimar, transmite digi24.ro