Într-un birou care forfotea sub razele soarelui fierbinte de iulie proaspăt, o fetiță de vreo trei ani, cățărată într-o doară pe un scaun din piele, se chinuia să bea apă dintr-un pahar de sticlă. După ce-și umplea gura cu lichid, punea paharul pe masă, apoi îl lua iar și se alinta trecându-și buzele pe întreaga circumferință a marginii din sticlă. Pe un alt scaun, ceva mai departe, o fată tânără, cu obraji însemnați de soare și cu păr bălai ca pacea, ține strâns în mâini un aparat de fotografiat. Îl mai ia de la ochi, din când în când, și așteaptă ca mica năstrușnică să revină la pahar și la alintăturile sale. Chiar dacă fetița alterna băutul apei cu alergatul printre mese și culcatul pe podea, tânăra ținea aparatul de fotografiat de-a gata. Cadrul perfect încă nu-i intrase, iar ea n-avea niciun chef să renunțe.
