Primii turiști au apărut în locuri ferite ale Italiei. Departe de orașele mari și cît mai în Sud. Asta îi face mai vizibili. Într-un oraș mic, sînt reperați imediat. Cei mai mulți s-au schimbat. Nu mai au nonșalanța gălăgioasă de altă dată. Acum sînt foarte atenți să nu supere. Toți se știu bănuiți de transport de viruși. Scenele sînt comice: turiștii încearcă să cumpere mîncare de stradă, la pachet. Șefii de restaurant nu și i-ar dori, dar au nevoie de consumația lor. Așa apar compromisuri: te așezi și mănînci din pachet dar comanzi o cafea, o bere și apă. Sau ceri mîncare dar alți clienți se mută cît mai departe. După un timp, se țes conversații la distanță. Chelnerii mediază. Turiștii se pun pe lăudat masa, orașul și tot ce au mai văzut. Și toți cad de acord: se vor reîntîlni la anul, cînd totul va fi normal. Deocamdată, turismul e încărcat psihologic.
